



[0] voturi
Alte detalii
Într-o lectur? pl?cut?, pe care cu greu o po?i întrerupe, o lume întreag? de gânduri ne surprinde prin profunzime, prin farmecul rostirii, prin amestecul de cald ?i rece, de bucurie a vie?ii ?i dezn?dejde amar?, de firesc ?i complexitate oniric?. Limpezi, cu o curgere lin?, cu accente cioraniene, dar str?b?tute de o sensibilitate specific feminin?, eseurile Suzanei Mehmet ne încânt? ?i ne tulbur? totodat? în gr?irea lor despre via?? ?i moarte, despre dragoste ?i Dumnezeu, despre suflet ?i îngeri, despre trup ?i durere...
Suzan Mehmet: Ra?iunea pare s? fie o rela?ie ectopic? între pozitiv ?i negativ. Pentru c? ea îns??i nu-?i g?se?te nici locul, nici rostul, ?i nici m?car valabilitatea; Ador nelini?tea pe care mi-o d? singur?tatea. Abia atunci, când m? aflu de fa?? cu mine îns?mi, simt într-adev?r c? trebuie s? fac ceva pentru ceilal?i. Ceva ca s?-i sup?r. Inteligen?a noastr? nu este decât o banal? sum? a nevoilor. A unor nevoi nedeclarate.