FITO NEUROTONIC (Pentru Copii, Elevi, Studenti)(131891)

• Marca: BIOENERGOTERAPIA
• Rating: [0] voturi

-FITO NEUROTONIC (Pentru Copii, Elevi, Studenti)

-COMENTARIU:
-PACIENTUL CU PROBLEME:
-Este destul de greu de definit, intr-un singur cuvant, semnificaţia mai complexa a ceea ce vrem să spunem când ne referim la expresiile comune, că, de ex. un şcolar „rău”, „leneş”, sau „dificil”.

-Dacă astfel de copii, fie elevi, fie studenţi, au probleme legate de învăţătură, acest lucru poate ţine de constituţia lor psihică, de caracterul lor dar şi de circumstanţe care nu mai depind exclusiv de ei.

-Adică, am putea spune că ei singuri sunt responsabili de dificultatea de a învăţa, ci mai degraba că ei traduc această dificultate printr-un anumit comportament astfel etichetat

-Adesea sunt catalogaţi pe scurt ca ”leneşi”, dar poate că ei nu sunt aşa în realitate. Dacă am defini lenevia prin refuzul deliberat de a lucra, copilul dotat cu o inteligenţă medie nu refuză niciodată să lucreze pentru o raţiune deliberată

-Judecata lui de valoare nu-i permite aceasta, înaintea unei vârste situate în jurul pubertăţii. Până atunci dificultatea de a învăţa, este un fenomen involuntar şi inconştient. Există două motivaţii pentru a explica comportamentul normal al pacientului considerat studios:
-1. curiozitatea de a cunoaşte şi a-şi explica şi înţelege cât de cât ce este în jurul lui, şi
-2. dorinţa de a place şi a fi pe placul colegilor dar mai ales a cadrului didactic care este identitatea de reprezentare a părinţilor la şcoală

-Dacă una din aceste două motivaţii îi lipseşte, se produce un fenomen de inhibiţie a atenţiei lui şi a capacităţii de a memoriza ceea ce se predă în procesul de învăţământ.

-Această inhibiţie, este deci explicabilă prin două mecanisme care nu mai ţin de el: fie că a încetat să mai vrea să cunoască ce se întâmplă în mediul său, pierzând curiozitatea lui naturală, fie nu mai are nici o raţiune de a face plăcere educatorului, învăţătorului sau profesorului său.

*Pierderea curiozităţii sale naturale, nu are totdeauna aceeaşi origine. În anumite cazuri, el are dificultăţi în a înregistra infinitele informaţii noi pe care le comportă un program şcolar în aparenţă elementar. Unii îşi fixează cu greutate atenţia lor, pentru că au o imaginaţie debordantă. Ar trebui readuşi în mod constant la realitatea din clasă. Pentru alţii, există o lipsă de interes pentru tot, adesea consecinţa dificultăţilor de ordin afectiv din familia lor. Este un fel de refuz inconştient de a se integra în viaţă, ca şi când ea n-ar mai merita să fie trăită

*În acel refuz de a face plăcere, se regăsesc adesea aceleaşi motivaţii afective. Dar ele vin, fie din familie, cum am spus, fie ţin de personalitatea cadrului didactic. Dacă personalitatea acestuia a afectat pacientul prin indiferenţă sau ostilitate faţă de el, va refuză să mai asculte. Şi aici, iată că nimic nu este deliberat nici gândit, dar el refuză ceea ce-i oferă pedagogul pentru că el nu se simte iubit şi acceptat.

*Cauzalităţile legate de ceea ce denumim “LENEVIE” sunt deci foarte numeroase. Ele pot fi foarte greu de modificat şi imposibil de suprimat. Idealul ar putea fi, evident, să punem copilul în acele condiţii, încât el să fie perfect împlinit şi realizat.

-Încercăm de a-l ajuta să se adapteze la situaţii care nu pot fi schimbate. Trebuie să judecăm în termeni de simptome, pentru a încerca să găsim remediul care va putea favoriza acestă adaptare.

-Am încercat să încadrăm pacienţii în câteva categorii de comportament :
-FRICOŞI
-TIMIZI
-DISTRAŢI
-LENŢI
-AGITAŢI
-OPOZANŢI

-Vom trece în revistă aceste diferite grupe de pacienţi, încercând să analizăm aceste comportamente. Plecând de la un astfel de grup symptomatic, vom putea să alegem un număr de coduri, (de preferat unul, dar nu mai multe de trei) şi vom încerca să înţelegem modalitatea de a recunoaşte pe cel care corespunde cel mai bine fiecărui caz.

-1) -PACIENŢII FRICOŞI :
-Ei sunt astfel, adesea, prin natura lor. Este vorba de hiperemotivi, de hipersensibili care se trezesc într-un mediu ostil pe care nu-l suportă. Adesea copii unici la părinţi sau supraprotejaţi de o mamă fricoasă şi ea, ei se găsesc deseori confruntaţi cu violenţa. Asta se poate întâmpla încă de la sosirea lor în colectivitate, sau poate mai târziu, într-o clasă unde educatorul, învăţătorul sau profesorul ţipă prea tare, se inervează din nimic, loveşte sau pedepseşte cu uşurinţă. Uneori aceste atitudini vin din partea unor grupuri de pacienţi agresivi care practică devreme tirania sau bătaia de joc. În astfel de condiţii ei sunt literalmente terorizaţi, încât nu mai poate să audă sau să reţină nimic din ce se spune şi din ce se face la şcoală. Acasă el se simte fericit.

-Alegerea ce va fi făcută depinde pe de o parte de modalităţile complementare ale fiecăruia şi mai ales de simptomele pe care le vom putea descoperi la pacient, pe plan general sau local. Vom prezenta acum caracteristicele şi indicaţiile esenţiale ale primelor trei categorii:
-Cod 1.1. Când are o frică îngrijorătoare, aproape fizică, care se citeşte pe faţa lui; el are o frică de alţii aşa cum are frică de mulţime, de cutremur, de tunele fară lumină, de a rămâne blocat în lift, de boală, de durere, de moarte. Sensibilitatea sa se manifestă deopotrivă şi la zgomot, muzică tare. Frigul sau vântul foarte rece şi uscat acţionează ca un şoc neaşteptat, provocând îmbolnăvirea. Este de obicei prietenos şi plin de compasiune.

-Cod 1.2. Când pacientul aduce în imagine mai ales lucrurile înfricoşetoare, răutatea oamenilor şi ferocitatea animalelor şi are o frică aşa de mare încât este gata să fugă de la şcoală. Reacţia lui poate fi violentă, lovind şi urlând dacă frica lui e prea puternică. A fost tratat cu aspirină în copilărie pentru diminuarea febrei. Are capul şi corpul fierbinţi, dar mâinile şi picioarele reci. Râde în gura mare şi zâmbeşte prea mult, mai ales la sfârşitul frazelor. El poate să izbucnească sub forma unor izbucniri de mânie. Poate începe brusc să muşte, să lovească cu piciorul, să scuipe şi să plângă. Poate avea dureri de cap pe partea draptă. Le plac lămâile, fiind în stare să bea sucul direct, neamestecat cu apă. Frica de câini este caracteristică.

-Cod 1.3. Când este, din contră, fricosul paralizat. El îşi pierde toate resursele şi trece drept neinteligent deşi nu este aşa. Se retrage într-un colţ al curţii, privindu-şi colegii cum se joacă. El numai în somnul său adânc poate participa, în vis sau sub formă de coşmaruri cu acţiuni violente. Este, de obicei, constipat. Nu se plânge de nimic şi nu vrea nimic. Starea se agravează la căldură.

-Cod 1.4. Când pacientul prezintă întrucâtva cam acelaşi gen de frică, întâlnită anterior, dar are temperamentul friguros, transpirant şi indolent, asociat cu frica. Este de obicei gras şi greoi, cu tendinţă spre obezitate. Îi este frică de înălţime, insecte, şoareci, stafii. Adoarme cu dificultate. Se adaptează greu la situaţii noi sau la muncă excesivă, peste puterile lor. Răceşte uşor, poate avea astm, eczeme, reumatism.

-Cod 1.5. Este pacientul terorizat de şcoală pentru că a pierdut protecţia familială. El se crede abandonat, trădat de mama sa, ca şi când ea l-a împins într-un mediu ostil. Incapabil să-şi exprime frica sa, se repliază în el însuşi şi nu vrea să spună nimic despre ce se petrece în clasă. Mai mult, încurajările sau sfaturile îl fac furios. Plânge doar când este singur. Preferă mâncărurile sărate, ciocolata. Nu suportă carnea grasă. Are adesea dureri de cap, de spate, alergii, eczeme, herpes, insomnii, strabism divergent. Nu suportă zgomotul, lumina puternică, fumul.

-Cod 1.6. Est cel care se situează cel mai aproape de depresia nervoasă şi de disperare. El cade într-o stare de indiferenţă faţă de tot, refuzând să se alimenteze.. Este apatic şi indifferent, reacţionează lent, lipsit de sentimente şi totuşi poate munci ore întregi ca un cal de povară. Adoră băuturile şi fructele răcoritoare. Acesta va fi remediul stărilor celor mai grave

-Cod 1.7. Pentru cel care are cele mai multe frici, înafară de cea de şcoală. Leagă uşor pritenii, datorită uşurinţei cu care se destăinuie celorlalţi. Paradoxal el are în acelaşi timp o teribilă frică de a fi singur, mai ales noaptea. În mod deosebit, el are frică de apă, de poveştile cu fantome, furtună, de întuneric. Dorm cu lumina aprinsăpe hol şi cu uşa deschisă. Este de asemenea hipersensibil, foarte afectuos: el are nevoie de dovezi de dragoste, fiind profund impresionat afectiv de mângâieri şi săruturi. Se pricepe la desenat, la muzică. Este veşnic însetat, preferă băuturile reci, dar şi îngheţata, ciocolata, peştele, mâncăruri mai sărate. Poate avea dureri în piept cu senzaţie de arsură, presiune toracică şi dificultate în respiraţie.

-Cod 1.8. Când pacientul este fricosul care nu ştie decât să plângă. Pe toată durata şcolii, el rămâne plângăreţ într-un colţ. Şi-ar dori de bună seamă să se refugieze în braţele educatoarei sau profesoarei, pentru că ştie că numai acolo se simte bine, dar, nefiind acceptat, el nu ştie decât să plângă.Poate avea senzaţia că nu sunt sau nu au fost iubiţi suficient. Preferă dulciurile, untul şi brânza şi nu suportă grăsimile. Nu le este sete, chiar se forţrază să bea. Gelozia este ceva obişnuit, dorind să fie favoritul numărul unu al mamei, mângâiat şi alintat, mai ales când un alt frate vrea acelaşi lucru. De obicei doarme pe spate, cu mâinile deasupra capului sau pe frunte. Poate face uşor otite, cu dureri de urechi, inimă, stomac şi cap, mai ales când trebuie să meargă la şcoală. Plâng atunci când mama pleacă şi-i lasă la gradiniţă. Poate avea numeroase aluniţe.

-Cod 1.9. Când pacientul are frică să nu se abată asupra lui vreo pedeapsă sau mustrare pe care n-ar merita-o. A remarcat deja că profesorul este adesea nedrept şi se aşteaptă în mod constant să fie viitoarea victimă a unei sancţiuni imprevizibile. Această atitudine atrage după sine adesea, necazurile de care se teme. El se descarcă, după programul de la clasă şi la el acasă, prin furii violente. În familia lui, autoritatea parintească se exercită peste măsură, nu neapărat prin violenţă. Asuprit de parinţi prea severi, se repede afară din camera lui şi, plin de mânie, trânteşte ceva. Se masturbează des, devenind tot mai retras. Face adesea urcioare (mic furuncul pe marginea ploapei) la ochi.

-Cod 1.10. Când pacientul nu are încredere în nimic şi tinde să-i supraidealizeze pe ceilalţi, ceea ce îi sporeşte teama. Este impulsiv, permanent presaţi de timp. Acţionează mai întâi şi apoi gândesc, extrovertiţi, superstiţioşi, prietenoşi. Se grăbesc şi devin anxioşi. Frică de spaţii închise (claustrifobie), de a traversa poduri, de înălţime. Are senzaţia că timpul trece prea încet şi se simte ameninţat de singurătate, deşi, orice semn de atenţie din partea celorlalţi , declanşează mânie. Are palpitaţii şi fobie de examen, sau înaintea apariţiei în public, cu dereglari digestive (diaree pe fond nervos, mai târziu sindromul colonului iritabil). Căldura, sub orice formă le agravează starea. Are frică să se apuce de lucru dacă nu au înţeles exact ce au de făcut.

-2) -PACIENŢII TIMIZI :
-Comportamentul lor este adesea foarte vecin cu cel al pacienţilor FRICOŞI, la care ne-am referit, dar în realitate timidul are mai multă frică de el decât de alţii. Lui îi e frică de a fi remarcat, de a-şi bate joc de el şi mai ales de a lua cuvântul, chiar şi pentru lucrul simplu de a se ridica de pe loc dacă este întrebat. Se spune clasic că el nu participă în clasă. Şi-ar dori, de bună seamă, dar el este paralizat de sentimentul propriei sale incapacităţi. Îi lipseşte total încrederea în el. Temele făcute acasă sunt corecte, dar în clasă el nici nu poate nici nu mai ştie nimic să exprime. În acest caz este vorba de o stare constituţională adesea moştenită de la unul din părinţi, deci greu de modificat. Cadrele didactice ale acestui tip de copii trebuie să aibă o mare doză de răbdare şi indulgenţă ca să scoată ceva din ei.

-Nu este de mirare să constatăm că majoritatea codurilor care convin frisoşilor pot să se potrivească şi timizilor şi de aceea simptomele generale şi locale, particulare fiecărui caz, vor fi cele care vor determina prescripţia. Nu vom mai reveni asupra codurilor fricoşilor, cele la care ne-am referit mai sus. Ele sunt absolut indicate pentru timizi dacă şi celelalte simptome convin dar v-a trebui, poate, să căutăm şi alte coduri care sunt de asemenea foarte tipice acestor cazuri, cum ar fi:
-Cod 2.1. Pacientul care este timidul ireductibil, dar de asemenea şi puţin retardat pe plan intelectual care ştim că, de regulă, merge şi vorbeşte mai târziu . El are deci o conştienţă vagă asupra stării lui şi se ascunde efectiv în spatele profesorului sau a mobilierului din clasă. El caută protecţia dar şi afecţiunea adultului. Subdezvoltat din punct de vedere fizic, emoţional şi mental. Foarte timid, cu unghii roase, repetă mereu aceleşi banalităţi. Mai tot timpul probleme cu amigdalele, dureri de cap când merg la şcoală, testiculele nedezvoltate. Teama de străini, de situaţii noi, de glumele făcute pe seama lor.

-Cod 2.2. Are absolut acelaşi comportament şi aceiaşi întârziere mentală ca la codul precedent, dar se arată mai introvertit, refuzând încurajările şi consolarea. El este cel care se duce mai degrabă pe sub mobilier decât spre educator.

-Cod 2.3. Este de asemenea un mare timid, dar el are mai mult frică să nu facă ceva rău. El se teme în special de tot cea ce este nou şi neaşteptat şi asta se traduce adesea prin inversări ale cuvintelor sau silabelor, când citeşte sau scrie. El se bâlbâie din cauza timidităţii, în timp ce este foarte capabil de a face totul bine atunci când este singur acasă. Dimineaţa la sculare sunt ţifnoşi, prost dispuşi. Se balonează după mâncare, cu multe gaze, în general preferă dulciurile. Seara, dupa ora 20, se simt mai bine.

-Cod 2.4. Este dintre toate, cel care are cea mai mare lipsă de încredere în el. El crede atât de puţin că este capabil să facă o treabă bună, o dictare bună, încât cocoloşeşte ciorna pe motiv că ar avea avea greşeli pe care nu le făcuse de prima dată. O voinţă morbidă îl obligă să facă ceva rău pentru că este convins că el nu este capabil de a reuşi din primul moment. Muncesc din greu, pentru a-şi demonstra sieşi propriile calitaţi, apoi cedează, clachează. Complexul de inferioritat şi lipsa de încredere se reflectă în cruzime, agresivitate faţă de colegi. Desenează lupi. Prin atitudinea de a-i şicana pe colegi, de a-I tachina, va atrage aceleaşi reacţii din partea lor. Are senzaţia de bandă strânsă în jurul corpului. Respectul de sine depinde de anumite realizări, cum ar fi promovarea unui examen, iar nereuşita generează neâncredere şi conflicte, apoi izolarea şi separarea de cei din jur.

-Cod 2.5. Este timidul gesticulant, care ascunde emoţia sa sub forma unor comportamente bizare şi unor gesturi necontrolate. Dacă îl priveşti sau îl întrebi, este cuprins de mişcări involuntare, fiind incapabil de a răspunde corect. El transpune într-o agitaţie motorie dezordinea din capul său. Este agitat mental şi fizic. Este înţepenit după repaos sau la trezirea dimineaţa şi după mişcare durerile dispar. Preferă mâncăruri calde, chiar fierbinţi. Poate avea alergii, herpes, reumatism.

-3) -PACIENŢII DISTRAŢI :
-Aceştia sunt cei despre care se spune că sunt pierduţi cu capul în nori, şi că nu participă în clasă, ca şi când n-ar avea interes faţă de ce se întâmplă acolo. Ar trebui ca profesorul să fie mereu în preajma lor pentru a-i readuce la realitate. Acasă, nu fac nimic singuri: trebuie ca mama lor sau altă persoană să se ţină de capul lor ca să-i determine să-şi facă lecţiile. Prin forţa lor proprie par incapabili de ceva, în afară de joacă. În plus, îşi pierd toate jucăriile, obiectele de şcoală, afacerile, etc. Nu ştiu exact seara, ce teme au de făcut pentru a doua zi. E nevoie să telefoneze la unul din colegi, ca să se informeze exact. Vom vedea mai târziu cazul pacienţilor LENŢI, cu care se confundă uneori, dar distratul este lent pentru că îşi pierde vremea în reverii, în timp ce lentul veritabil este astfel chiar dacă îşi fixează bine atenţia pe ceea ce face.

-Primele două CAPITOLE sunt foarte complexe şi comportă practic codurile pe care noi le-am trecut deja în revistă pentru acesti pacienţi nervoşi şi dificili aşa cum sunt fricoşii şi timizii. În prezentul capitol veţi putea găsite codurile cele mai valabile pentru cei DISTRAŢI:
-Cod 3.1. Pentru cei care sunt intoxicaţi de televiziune şi de desene animate. Ei retrăiesc aproape constant istoriile celor văzute sau stârnite de imaginaţie, scăpându-le total cele ce se spun şi se petrec în clasă. Acasă este aceiaşi persoană care nu termină să se îmbrace dimineaţa, nici să ia micul dejun, trebuie ca mama să facă totul în locul lui, dacă ţine neapărat să fie gata ca să plece la şcoală. Este foarte uituc. Începe fraza dar uită ce a vrut să spună. Uneori râde fară discernământ la orice fleac, este plin de voie bună şi zurbagiu, ca apoi să înceapă să geamă şi să plângă. Exagerează timpul şi speţiu. Timpul pare prea lung, câteva secunde pot însemna yile, distanţele par imense, câţva paşi par kilometrii. Teoretizează continuu fără să ia nici o măsură.
-Cod 3.2. Coresponde destul de bine cu această imagine a distratului pierdut în gândurile sale. Aici însă, gândurile sunt efectiv active : el vorbeşte singur, pare să fie constant în compania unui camarad imaginar. El joacă toate rolurile istoriilor pe care le inventează. În general aceste imaginaţii sunt mai degrabă violente. Au obiceiul de a se trage de haine sau de a se juca cu degetele, se ciupesc de faţa sau de buze. Sunt atraşi de teme sexuale. Fac glume şi farse pe acest teme, în situaţii nepotrivite. Se remarcă aspecte sexuale şocante (se masturbează la vedere), gelozie, ticuri, aproape de comportamentul maniaco-depresiv. Se bate, ţipă, pe scurt poate să părăsească clasa în timpul orei, etc.

-Cod 3.3. Este distrat dimineaţa, are destule dificultăţi de fixare a atenţiei sale, în timp ce seara şi noaptea este mult mai lucid. Dacă dimineaţa este cam adormit, după amiaza nu face decât să vorbească cu vecinii săi. Este cel pe care nici o pedeapsă nu-l poate opri să vorbească. Par să vorbeasca fără să asculte. Este destul de adesea, un gelos care se crede persecutat de profesor, care preferă pe colegii săi. Au o mare frică de şerpi. Sunt foarte geloşi.

-Cod 3.4. Se refugiază mai degrabă într-un vis inconsistent, are dintr-odată aerul că doarme, şi i se întâmplă să-l apuce somnul în spatele unui maldăr de cărţi. El nu este, cu toate acestea lent, când se trezeşte din letargia sa şi din contră arată o dispoziţie imprevizibilă, plângând şi râzând prea mult pentru fleacuri. Are o predispoziţie către leşin la cea mai mică durere. Nu suportă sunetele stridente. Simte uneori că are mintea goală, nu poate gândi şi este indiferent la tot ce-l înconjoară.

-4) -PACIENŢII LENŢI :
-Mulţi sunt aşa pentru că-şi fixează cu greu atenţia asupra a ceea ce trebue să facă. Ei se distrează de un nimic şi chiar fără nici o raţiune, cum am văzut şi la pacinţii din grupul precedent. Ne trebuie deci vigilenţă pentru a clasa pacientul LENT în grupul distraţilor sau în cel al pacinţilor veritabil lenţi. Aceştia din urmă sunt constituţional-lenţi : le este imposibil să meargă repede, gesturile lor sunt lente, gândirea lor este lentă şi aceasta nu este nici din greşala lor nici din lipsa voinţei. Ei petrec de două ori mai mult timp faţă de alţii pentru a scrie, pentru a scrie pe tablă sau a da o lucrare scrisă. Ei depun de două ori mai mult timp pentru a învăţa lecţiile şi n-au niciodată timpul de a termina temele pentru a doua zi. Primesc note rele fără a fi neinteligenţi. Sunt pur şi simplu lenţi:
-Cod 4.1. Este în special remediul pacientului care are probleme în ceea ce priveşte fixarea atenţiei sale asupra muncii şcolare. Sunt cei care, la apropierea unui examen spun că nu vor pute niciodată să vadă tot programul şi că sunt disperaţi că nu pot lucra suficient de repede.

-Cod 4.2. Util în cazul copiilor timizi. Dar ei au de asemenea capacităţi intelectuale mai degrabă diminuate. Ei sunt lenţi pentru că asimilează cu greutate şi progresiv ceea ce alţii învaţă rapid la şcoală. Se spune despre ei că le lipseşte maturitatea. Ei vor face, poate, studii chiar strălucite mai târziu, dar la un moment dat pot prezenta o anumită “vâscozitate” intelectuală.

-Ambele sunt, între altele, totdeauna purtătoare de vegetaţii (polipi) şi de amigdale mari, au apnee în timpul somnului, iar insuficienţa respiratorie pe care o provoacă pot fi, în parte, cauza dificultăţilor manifestate.

-Cod 4.3. Este cazul indicat la 4.2, dar se recomandă mai bine la cei slabi şi mai puţin timizi.

-Cod 4.4. În caz de timiditate. Lipsa sa de încredere în forţele sale este cea care îi determină lentoarea. El ezită în mod constant între două soluţii : ezită în modul de a pronunţa cuvintele, de a le scrie, de a face fraze, de a da o soluţie la o problemă şi în acest fel el pierde timpul.

-Cod 4.5. Este slab din punct de vedere fizic. El este lent pentru că nu are forţa de a merge mai repede. El ar avea nevoie de a se oxigena, de a se duce în recreaţie mai frecvent decât alţii. Aerul mai închis din clasă îl adoarme în mod veritabil. O fereastră deschisă, puţin aer proaspăt îi face bine, dar dacă învăţătoarea este friguroasă, el nu mai este bun de nimic. Ajunge adesea la o astfel de stare în urma unei boli din care îşi revine cu greutate.

-Cod 4.6. Este lentul care pare intoxicat, ca paralizat, ca şi când ar fi fost drogat. El este specific acelor copii care primesc tratament preventiv după o lovitură la cap, cu sedative şi/sau doze puternice de somnifere.

-Cod 4.7. Este pacientul inteligent dar care oboseşte anormal de uşor. El nu poate susţine nici un efort de concentrare a atenţiei mai mult de zece minute. După acest termen mintea lui scapă şi zboară în istorii imaginare. Am vorbit deja de pacienţiii distraţi. Efectiv este cazul lor, dar distracţia este provocată de fatigabilitatea lor exagerată, mai mult decât de imaginaţia excesivă.

-Cod 4.8. Este cel care poate fi de asemenea un distrat şi un fricos, dar lui i se întâmplă să fie lent numai pentru că este oprit de cea mai mică dificultate şi că îl apucă lacrimile de fiecare dată. Şi de fiecare dată trebue să fie consolat şi potolit. Nu miră, astfel, pe nimeni că are nevoie de două ori mai mult timp faţă de alţii, ca să-şi aducă la îndeplinire îndatoririle şcolare.

-Cod 4.9. Rar ca remediu de copii, poate totuşi să fie indicat în cazurile care se situează la limita depresiei nervoase. Pacientul este paralizat psihologic de o decepţie profundă pe care n-o ştie şi refuză să şi-o exprime. Acesta poate fi simplul fapt de a se crede alungat din caldul cămin familial; sau ca urmare a decesului unei bunici. El se înfundă astfel în tristeţea sa şi nu mai are bucuria de a mai trăi.

-5) -PACIENŢII AGITAŢI, INSTABILI :
-Acestia sunt cei care nu pot sta locului şi care tulbură clasa prin comportamentul lor. Sunt incapabili să se fixeze pe o acticitate puţin mai prelungită. Unii sunt aşa datorită unui exces de vitalitate: ritmul şcolar le este insuportabil pentru că ei nu pot din punct de vedere fizic să accepte să rămână o oră în intregime fără să să se mişte în banca lor. Alţii sunt aşa dintr-o raţiune psihologică : nu pot să-şi fixeze atenţia timp îndelungat ca ceilalţi. Dar, în loc să se refugieze într-un vis cum fac distraţii despre care am vorbit ; în loc să încetinească ritmul lor de gândire ca cei lenţi, ei nu pot decât să se deplaseze fizic de la locul lor, să discute sau să-şi tachineze vecinul de bancă.

-Copii sunt în mod normal instabili. Ei au, toţi, nevoie de a schimba activitatea şi de a alterna un efort mental cu unul fizic. Dar dacă unul dintre scopurile şcolii este acela de a disciplina această tendinţă, INSTABILII despre care ne ocupăm acum, nu pot asimila această disciplină. Atât cât ne este posibil din punct de vedere medical să facem ceva pentru ei, ne obligă să alegem dintre destul de numeroase remedii, pe cel mai indicat. Din acest ansamblu, rezultă că am putea avea de dat două grupe, după cum este vorba de agitaţie fizică sau de instabilitate psihologică.

-5.A. AGITAŢII FIZICI :
-Cod 5.1. Este instabilul anxiox, cel care nu găseşte repaos decât în mişcare. Pentru a se simţi mai bine, pentru a şti mai mult, el se întoarce, îşi părăseşte locul, întreabă pe alţii şi în final se face remarcat şi pedepsit. Sub pretextul de a face mai bine el devine cel mai rău elev. il devient le plus mauvais élève:
-Cod 5.2. Este agitatul certăreţ, violent, furios. Lui îi place cearta şi găseşte toate ocaziile de a provoca şi de a agresa vecinii săi. În recreaţie el este cel care urlă cel mai puternic şi care se agaţă de toată lumea.

-Cod 5.3. Are o nevoie fizică de a mişca ceva. Dacă nu se poate ridica de pe locul său, ceea ce nu-i lipseşte să facă cu sau fără motiv, el mişcă în orice caz totdeauna un picior sau un braţ. Nu este elev rău dar se spune aproape că are dansul lui Saint-Guy.

-Cod 5.4. Combină agitaţia fizică de la 5.3. cu răutatea de la 5.2. El are gesturi involuntare ale primului, dar şi agresivitatea celui de al doilea. Un singur lucru îl calmează numaidecât, anume muzica. El nu e calm decât în clasa de muzică sau de cânt.

-Cod 5.5. Este un tip căruia nimeni nu-i vine de hac. Dar el este în acelaşi timp mai slab decât precedenţii. Este micul David care se luptă voluntar cu nişte Goliaţi. Dacă este atât de nervos, aceasta se datorează absenţelor frecvente de la şcoală, din cauza bolilor care reapar mereu (rinite, angine, otite).

-5.B. AGITAŢII PSIHICI :
-Cod 5.6. Cel pe care l-am văzut printre distraţi, din cauză că este vorbăreţ. Are, deci, această nevoie de a vorbi cu alţii care-l agită. Dacă vorbeşte într-atât este pentru că la el totul poate fi subiect de comentarii, sau punct de plecare al unei istorioare. Pretinde întotdeauna că ştie mai mult decât alţii.

-Cod 5.7. Sunt înainte de toate nişte neliniştiţi, nişte anxioşi. Şi acestă anxietate este cea care îi agită. Dar se remarcă fragilitatea sa, sensibilitatea la frig şi la răceli.

-Cod 5.8. Este veritabilul instabil mental. El nu poate să-şi fixeze atenţia pe un subiect sau o activitate mai mult de cinci până la zece minute. Dacă e obligat să reflecteze, aceasta va fi ceva dificil de realizat şi în orice caz el se va plânge curând de dureri de cap. Efortul mental îl oboseşte, ca şi soarele din timpul verii.

-Cod 5.9. Este “argintul viu” clasic. Şi el este destul de greu de stăpânit, ca o picătură de mercur pe o foaie de hârtie. Mai mult, nici el însuşi nu ştie cum să se stăpânească. Face totul repede, acum plânge, acum râde). El are memorie slabă şi nu e niciodată mulţumit

-Cod 5.10. Este util pentru pacientul copil agitat, fără alt caracter cât de cât particular. Va trebui să ne gândim la el dacă copilul face de asemenea şi pipi în pat noaptea.

-6) -PACIENŢII OPOZANŢI :
-Aceştia sunt cei care refuză sistematic să facă ceea ce li se cere ; ei au alt mod de a se ocupa, fie că deranjează pe ceilalţi din clasă, fie că nu fac absolut nimic. Aceiaşi atitudine o au şi în familie, pentru că la originea acestui comportament există totdeauna o greşeală de educaţie sau o reacţie afectivă faţă de o dorinţă refuzată. Este vorba de pacienţi care au o puternică personalitate sau cel puţin o conştientizare acută despre “eul” lor, ceea ce îi face foarte susceptibili. Nu acceptă nici cea mai mică constrângere. Ea este resimţită ca o atingere a libertăţii lor. Se supără pentru un fleac. Adesea e vorba de copii unici la părinţi, care au fost supraapreciaţi de o familie care de asemenea a refuzat să le impună vreo constrângere cât de mică. Este “copilul rege”, cu ce are el mai rău în el. El pune pe roate toată familia sa pentru a obţin ce doreşte, e totdeauna, tot ce îi convine şi refuză ce nu-i place. N-ar putea, deci, să se comporte diferit la şcoală.

-În alte cazuri refuzul de a învăţa este motivat de o reacţie faţă de atitudinea unui cadru didactic: dacă ţipă des la el, dacă îl pedepseşte mereut, eventual chiar îl loveşte sau pur şi simplu îşi bate joc de el în faţa clasei, acest gen de pacient se închide în el şi refuză de a mai lucra. În fine unii încetează de a face cel mai mic efort şcolar aşa cum încetează, în mod inconştient, să creadă în toate. Traumatizaţi de ceea ce se petrece între părinţii lor care nu se înţeleg bine, ei nu mai resimt deloc gust de viaţă. Se instalează un fel de disperare profundă. La ce mai serveşte să fac ceva. Remedierea acestor situaţii, de bună seamă, sunt rareori rezolvabile medicamentos. În loc de a da soluţii, aici psihologul va trebui să se facă înţeles, de familie şi de educatorii de la şcoală, asupra cauzelor şi riscurilor pe care le reprezintă atitudinea acestor copii. Dacă nu poate fi schimbat nimic şi dacă nu mai este posibil ca ei să se mai adapteze la aceste situaţii, unele din remediile noastre vor fi utile:
-Cod 6.1. Pentru cel care a suferit un şoc afectiv, devenind suspicios şi fricos El se interiorizează, refuzând să răspundă. Poate transpune dificultăţile sale în coşmaruri urâte. Nopţile sale sunt totdeauna agitate, simţindu-se în mod constant obosiţi.

-Cod 6.2. Este cel mai disperat dintre opozanţi. Chiar dacă nu ştie să o spună, comportamentul său face să se înţeleagă că el nu mai găseşte nicio plăcere să mai trăiască. Acest lucru poate fi legat fie de pierderea unuia dintre părinţii sau bunicii săi, fie pentru că familia lui s-a destrămat.

-Cod 6.3. Este putin vecin cu 6.2., prin faţeta lui depresivă. Dar el o traduce ca la 6.1., printr-un sentiment de oboseală insurmontabilă. Hipersensibil, el este în plus afectat şi la vederea suferinţei altora. O face ca şi când el ar suferi şi pentru pedepsele celorlalţi. Atitudinea violentă a unui cadru didactic este resimţită chiar şi când nu el este victima.

-Cod 6.4. Este un anxiox şi un iritabil. El este hipersensibil la toate tipurile de dureri şi are tendinţa de a reacţiona prin violenţă. Opoziţia este singurul lui mijloc pe care l-a găsit pentru a-şi impune personalitatea sa la şcoală. Acasă o face prin crize de furie nebună.

-Cod 6.5. Este remediul tipului de pacient care are o suferinţă morală, un necaz, sau care suferă din cauza unei nedreptăţi. El nu mai face aproape nimic la şcoală, în plus poate avea un comportament imprevizibil : râzând atunci când este pedepsit, plângând dacă cineva se interesează de el. Adesea are nevoie imperioasă de nişte respiraţii profunde, ca şi când i-ar lipsi aerul. El suspină ca “de inimă frântă".

-Cod 6.6. Este tipul opozantului prin gelozie. Vorbindu-se atât de lăudabil despre fratele său mai mare, în familie, încât de retrage în el şi lucrează cu atât mai puţin cu cât este convins că nimeni nu va şti să-l recunoască şi pe el. În loc să muncească, el parlamentează mereu şi distrage clasa.

-Cod 6.7. El a fost un excelent elev, dar ca urmare a unei supărări el a încetat să mai facă ceva, orice ar fi. Pretinde că ştie totul înaintea tuturor şi că este inutil să înveţe în plus. Special indicat pentru tineri care odată cu pubertatea, devin cei mai opozanţi, la şcoală şi în familie, gata oricând să adere la idei ANARHISTE sau la alte CONFESIUNI.

-Cod 6.8. Noi l-am văzut deja prea lent şi prea agitat, dar el este în anumite cazuri rău, distructiv, un răutăcios care devine aşa pentru că este bolnav. Constituţional este un hepatic "hipocondriac" slab, totdeauna obosit, puţin disperat, şi el deasemenea, dar din motive fizice.

-Cod 6.9. Este mai curând un opozant care ia în seamă mai ales partea rea a lucrurilor şi în special obligaţiile şcolare ; este iritabilul prin excelenţă ; hipocondriac ca şi la 6.8., dar într-un grad mult mai puţin organic. El este de asemenea pacientul care a făcut prea mult, care a lucrat prea mult şi care, dintrodată, nu mai poate continua. Clachează în urma surmenajului şi din acest moment refuză orice efort.

-Cod 6 .10. Este prototipul subiectului susceptibil la exces care refuză să lucreze pentru că a fost supărat, sau vizat prin remarci sau pedepse nemeritate, pentru că profesorul sau profesoara că sunt incapabili să-l aprecieze la justa lui valoare. De aceea este absolut inutil să mai continue să depună cel mai mic efort.

-Ajungând la capătul acestui studiu al pacienţilor consideraţi “ELEVI PROBLEMĂ”, suntem conştienţi de puţinul pe care-l putem aştepta de la o terapeutică medicamentoasă alopată sau/şi complementară, fără colaborarea între părinţi, cadrul didactic şi eventual psihologul.

-În toate cazurile există o problemă pedagogică sau familială care ar fi trebuit să fie rezolvată înainte de a face ceva ce se mai poate. Unii ar putea spune că s-ar potrivi mai bine să se facă psihoterapie, chiar o psihanaliză, a copilului sau părinţilor săi. Este poate adevărat acest lucru în anumite cazuri.

-Cel mai adesea, cu toate acestea, cauzele acestor stări persistă şi ceea ce putem spune este că pacientul rămâne victima unei situaţii complexe.

-Trebuie completată chestionarul simptomatologic pentru a încadra fiecare caz în parte. Este de dorit să ne limităm la maximum 5 coduri.

-ESTE NECESAR TRATAMENTUL INDIVIDUALIZAT.